Arhivă autor

Cogito, ergo sum. Dovezi că gândesc [V]

Gândurile sunt ca seminţele. Le plantezi, dar nu știi dacă vor încolţi sau se vor transforma în neant.

Sunt iubit pentru ceea ce ofer, sau pentru ceea ce sunt?

Nu poţi demonstra existenţa lui Dumnezeu. Trebuie s-o arăţi!

Suferinţa este cea mai bună cale de a construi un caracter. Însă toţi fug de ea.

Norii dau formă cerului. Suferinţele dau dinamism vieţii.

Ce poţi să-i explici unuia care crede că știe totul? Sau că înţelege totul? La el, argumentele nu-și au rostul. El știe!

E mare lucru să ai conștiinţa lui nu știu. Ai începe să vorbești din ce în ce mai putin și să gândești, treptat, mai mult.

Cogito, ergo sum. Dovezi că gândesc [IV]

Valoarea lucrurilor se masoară în sacrificiul depus pentru ele.

Filosofii scriu despre viaţă. Oamenii o trăiesc.

Veștile rele sunt ca un pahar de apă rece pe faţă: te scot din starea de visare.

Cunoașterea aduce amărăciune. Iar cel care știe, se aruncă în faţa pericolului izolării: când ceilalţi nu te înţeleg, nici tu pe ei…

Tăcând, asculţi; ascultând, înveţi; învăţând, te înţelepţești; înţelepţindu-te, taci. Cerc vicios.

Cel mai bun mod de a-ţi acoperi greșelile nu este a minţi, ci a tăcea.

Până și grija faţă de ceilalţi e îndreptată spre uitarea de sine. Uitarea de cine ești de fapt. Uitarea de abisul din tine.

Cogito, ergo sum. Dovezi că gândesc [III]

Cel mai bun mod de a-ţi trăi viaţa este s-o dăruiești. Depinde cui!

Prostul nu te contrazice doar pe tine, ci și pe el însuși.

Invidia este celula celor fără perspective.

Ura te ajută să devii cel mai mare nimeni.

Speranţa e lumina de la capătul tunelului.

Un regim care îţi cere să renunţi la raţiune îţi va cere în final viaţa.

Poţi fi tiran și să supui; poţi fi carismatic și să ţi se supună.

Cogito, ergo sum. Dovezi că gândesc [II]

Când ești obosit sau, fiind agitat, nu poţi dormi, spiritul este vulnerabil.

Cine îl cunoaște pe Dumnezeu? Calugărul care a renunţat la viaţă înainte de a se termina? Sau pastorul care predică ce a studiat? Revelaţie sau informaţie?

Cine știe că nu știe, știe cel puţin un lucru.

Unii își trăiesc toată viaţa cu speranţă. Alţii, renunţând la ea, o pierd. (Remarcă echivocul)

Există proști înţelepţi: cei care nu știu și tac. Există proști inteligenţi: ei tac și fac.

Uneori, a trăi este mult mai greu decât a muri. Poţi să trăiești nefericit, sau să mori vesel.

Oamenii mici oferă ca să primeasca. Cei mari doar oferă…

Cogito, ergo sum. Dovezi că gândesc [I]

Când scrii, nu contează câtă cerneală are stiloul, ci cât sânge și spirit creator ai tu.

Mânia: orice te mânie, te domină.

Încep să cred că există două feţe ale vieţii: prima, teoretică si a doua, practică. Trebuie că poporul în care m-am născut este caracterizat de prima: toţi pot discuta despre orice, dar de facut, nada!

Poţi afla mai multe de la ultimul sărac din Galaţi decât de la cel mai șmecher cocalar vizibil din Calea Lactee. Sau Calea Victoriei.

Inconștienţa: o forţă care îţi permite să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai face. Curaj inexplicabil, lipsit de cugetarea asupra posibilelor consecinţe.

Toţi oamenii vor să fie fericiţi. Însă în felul lor. Nebunii, prin inconștienţa și neluciditatea lor sunt niște oameni fericiţi. Totuşi, câţi ar vrea să fie nebuni? Fericirea are preţul ei… și modul ei de manifestare.

Există oameni care deţin mitraliera cu sfaturi. Mereu încarcată. Ei nu te vor asculta niciodată îndeajuns, întotdeauna crezând că „știu despre ce este vorba”. Din această cauză, „gloanţele” lor sunt oarbe. Nu-și ating niciodată ţinta.

Libertate

Nu există libertate. Există libertăţi. Din naștere suntem prizonierii iluziei de libertate, care ascunde faptul că nașterea reprezintă punctul zero de început al unei boli iremediabile: moartea. Suntem ca un tren în plină deraiere crezând că dacă părăsim linia, găsim mult râvnita libertate. Ne acoperim cu iluzii căutând bani, relaţii, sănătate, plăceri, distracţii – acte care sa ne mănânce timpul și să distragă atenţia de la sinele spiritual ca să o orienteze către cel material. Percepţia îţi spune că ești limitat social, financiar, spaţial și temporal. Există însă un loc unde toţi se pot simţi liberi în orice context existenţial, fapt care ţine de alegere. Acel loc este interiorul, sufletul. Acolo nu există timp sau spaţiu, limitare, normă, șablon, tipar – instrumente de masură lamentabilo-regretabile. Omul care simte libertatea în interior, o experimentează și manifestă asemenea în exterior. În realitate singura limitare a mea sunt eu însumi. Avantajul unui creștin care își trăiește credinţa și a cunoscut Absolutul Divin este LIBERTATEA.

Evoluţia îmi oferă perspectiva unui animal raţional perfectibil. Acela care s-a numit Mântuitorul e mult mai generos:

„Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5.48)   Image

Pe fereastra mea!

De când e lumea, există în fiecare zi câte o dimineaţă, un prânz și o seară, toate petrecându-se în aceeași ordine, zi de zi, cu sau fără acceptul lui homo sapiens, fie că-i place, fie că nu. Cel mai bun mod de a degusta aceste stări de agregare ale zilei este privitul pe fereastră. Sacru în esenţa lui, hedonist prin scopul pe care-l evocă și static fizicește, însă psihologic-dinamic, fenomenul în cauză aduce în conștienţă imaginea neantului, denumit în alte forme vid sau, mai bine, nimic. Ce am vrut să spun este că atunci când privesc ziua pe fereastră, ceea ce văd descrie loial ce simt în sufletul meu. În faţă, dreapta și stânga se află blocuri de apartamente așezate sugestiv spate în spate, fiecare cu zeci de pătrăţele ca în tetris numite ferestre care îmi aduc aminte de simetria alb-negru pe care a impus-o comunismul în ţărișoara mea. Câinii care se aleargă precum niște căprioare zburdalnice și schelălăie timid aduc puţin dinamism peisajului monoton și desuet. Mai trec din când în când oameni călcând cu pași fără grabă, iar unii vin și își plimbă calm animalele de companie cu care deseori comunică imperativ adresându-le afirmaţii de genul: „vin’ aici!”, „dă-i drumu’!” sau „lasă-l în pace!”. Câteva mașini parcate parcă de o tornadă provocată artificial de grupări teroriste împlinesc cromatica zonală nu prea bogată alături de vegetaţia neregulamentară cu boscheţi și câţiva copăcei îngrădiţi de garduri metalice aranjate ca de un cutremur de 7,2 grade (nu celsius!) pe scara richter. Dimineaţa, în liniște, se poate auzi vocea trenului strigând de departe, iar privind în zare spre zona sudică, observ resemnat fumul provocat de tusea combinatului siderurgic care fumează „furnal” cu nesaţ sustrăgând puritatea atmosferică ca un hoţ de tablă din uzine. Bucăţi de polistiren lipite de blocuri cu pretenţii de izolaţie termică calcă în picioare orice principiu estetic pe care l-ar fi putut avea proiectantul unor astfel de clădiri triste și, când plouă, înlăcrimate.

Oricât de dezolant ar putea părea, acest peisaj este parte din mine și din sfera existenţei mele. După ce bag capul înapoi în casă, realizez din nou cine sunt și gândesc optimist că dincolo de trei blocuri aride, există ceva mai mult. Ceva mai bine…

Sensul vieţii (II)

Sensul vieţii, o coborâre din înalt spre un zbucium de cădere. Interogaţie de început, aducătoare de sfârșit. O seducere a voluptăţii morţii și infinitului, spre rememorarea unui gust amar dintr-un plan necunoscut, o cămăruţă obscură, superfluă, zicem noi, dar cu sens pentru Creator. Nu există sensul vieţii fără Creatorul ei, fericire absolută fără adevăr. Petre Ţuţea: „acum, mai la bătrînete, pot să spun că fără Dumnezeu și fără nemurire nu există adevăr”. „Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor și liber prin depășirea extramundană a condiţiei sale – acesta este omul creștin” – mântuit de la agonia neantului, noaptea necunoașterii și adus la limanul credinţei. O credinţă neanalizabilă, nedemonstrabilă. Doar credinţa, cum e ea autentic descrisă în epistola către Evrei, cap. 11.

Sola fide!

Despre îngeri

Avem nevoie în schema ierarhică a  cosmosului de o treaptă a fiinţelor create şi necorporale. Trebuie ca ea să existe. Necesse est ponere aliquas creaturas incorporeas(„[…] e necesar să se instituie unele creaturi necorporale”) – spune Toma de Aquino. Fiindcă altfel ordinea lumii şchioapătă. Un capitol necesar al ei rămâne gol. Or, nu există loc vacant într-o reţea ordonată. Îngerii se potrivesc perfect pentru a ocupa acest loc vacant, în măsura în care sunt creaţi şi necorporali. Ei sunt punctul cel mai înalt al lumii create în măsura în care imită calitatea de a fi fără corp a lui Dumnezeu. Rezumând: atributul vieţii spirituale – în regnul uman. Atributul vieţii spirituale necorporale – în regnul angelic. Cu aceasta, schema lumii create este epuizată. Atributul suprem al lui Dumnezeu, acela de a fi necreat, e, prin definiţie, de neimitat în planul lumii create. Îngerii sunt ultima (cea mai înaltă) expresie a acestei lumi. Dincolo de ei, nu mai există decât abisul inanalizabil dintre statutul creatural şi metafizica increatului, adică dintre lume şi Dumnezeu. Fără îngeri însă, piramida universului ar fi lipsită de vârf. Sau, în termenii unui mare mistic (Hugo de Saint Victor), lumea creată ar fi o lume fără cap.

Andrei Pleşu, Despre îngeri, p.43.

Dragostea – I Corinteni 13

1  Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.
2  Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic.
3  Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4  Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5  nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6  nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
7  acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
8  Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
9  Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;
10  dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11  Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12  Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13  Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Pavel, apostolul

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe