Archive for the ‘ Vers ’ Category

Rugă nemernică

Nu mă-nvaţa să fug, Părinte,
De răni, de lacrimi de catran.
Ele dau freamăt mai fierbinte
Acestui sânge pământean.

Nu fi nici paşilor mei paznic,
Nici de năpârci nu mă păzi.
Numai veninul lor năpraznic
Mă limpezeşte zi de zi.

Şi nu-mi trimite nici heruvii
Să-mi deie zborul lor înalt,
Când sunt făcut să fierb în fluvii
De cruntă lavă şi asfalt.

Doar om mă vreau, răsfiert în smoală,
În uragane şi-n căderi,
Mai bun prin plânsul ce mă spală
Şi tot mai om prin sfâşieri.

Să nu-mi pui aripa de înger,
Ci lasă-mi chipul meu de lut,
Să iert, să cânt, să gem, să sânger,
În dorul raiului pierdut.

Radu Gyr

Fugit irreparabile tempus

De la persoană la persoană
şi de la om la altul, om.
De la femeie – domnişoară,
de la băiat la mare domn.

De la căderi la biruinţă,
de la zenit pân’ la nadir
şi de la viaţă-n nefiinţă.
De la botez… la cimitir.

De la mulţi ani – condoleanţe…
De la salut… la revedere.
De la alb-negru, la nuanţe.
Din dărnicie la… a cere.

De la sărac la om bogat,
de la nebun la înţelept,
din câştigat, să fi ratat
şi de la strâmb, să fie drept.

De la furtună la tăcere.
De la minciună, adevăr
şi de la cerul fără stele…
o ploaie lină pentru măr.

Din bucurie, la tristeţe,
de la văzut la nevăzut,
de la naiv la vetusteţe.
Sau din pământ… un chip de lut.

Doar de la viaţă pân’ la moarte
mereu decizii vom lua,
iar la un loc, acestea toate
profund, compun fiinţa ta.

Şi toate astea, bune, rele,
în înălţimi sau adâncimi
te vor atrage după ele
în a lor bucurii, sau chin.

Ascultă, priveşte şi taci

Să spui nimic, sau să nu ştii,
să nu-nţelegi, să nu pricepi…
Să taci atunci! Ca să devii
din ce în ce mai înţelept.

Mai înţelept e ca să taci;
s-observi, deschide ochii bine
ca să înveţi ce-i drept să faci,
să te cunoşti întreg, pe tine.

De spui prea multe, eşti sărac,
de nu priveşti, nu-nveţi nimic
şi de nu taci, îţi pun capac,
Şi-apoi de tine mă dezic.
Ascultă, Priveşte şi Taci, vreau să zic! ®

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe